Budhismul

Budistii nu venereaza nici un zeu, si nici nu cred in existenta lor. Unii oameni au impresia ca budistii il venereaza pe Budha, dar defapt Budha, cunoscut si sub numele de Siddhartha Gautama nu a afirmat niciodata ca ar fi divin, sau ca ar avea vreo putere supranaturala, si in nici un caz Divina.
Budistii considera ca universul opereaza dupa niste legi naturale, si resping notiunea de putere supranaturala. Ceea ce ni se pare noua supranatural, nu e decat un fenomen natural pe care nu il intelegem. Totul e ordine si armonie, iar radacina raului sta in pasiune, in dorinta. Budistii vad viatza ca pe un lant de dureri si necazuri. Durerea apare din clipa nasterii, apoi urmeaza boala, suferinta, decadere si moarte. Majoritatea budistilor cred ca fiecare om dupa moarte se reincarneaza de sute sau mii de ori, toate vietile neaducandu-i altceva decat mai multa durere. Ironic este faptul ca doar dorinta de fericire si bucurie aduce celelalte reincarnari. De aceea scopul budistului este cel de a-si purifica inima si de a pierde orice dorinta, de a renunta la tot.
Scopul final este ruperea lantului reincarnarilor, si atingerea stadiului de Nirvana - fericirea absoluta, echilibrul absolut, dincolo de trup, carne, renastere, moarte sau viata, dincolo de dorinte si pasiuni, fie ele spirituale sau terestre. Nirvana reprezinta o forma de existenta intr-un paradis depersonalizat, un loc in care ajung doar spiritele care s-au eliberat de orice dorinta, o reintegrare in armonia cosmica.

Despre cum Siddhartha devine Budha
Baza acestei religii este insasi exemplul lui Budha, si viata lui. Budha a fost un tip interesant, de aceea a si ramas in istorie, si de aceea vom discuta aici despre el.
Budha, cu numele lui oficial Siddhartha Gautama, a fost un print al naibii de bogat si fericit. Avea tot ce voia, dar intr-o buna zi si-a bagat picioarele in tot, atat la modul propriu cat si la figurat. La varsta de 35 de ani, si-a bagat picioarele in niste sandale, si s-a dus, renuntand la tot, lasand in urma, o nevasta, un fiu, un palat si tronul pe care ar fi uramt sa-l mosteneasca. A lasat in urma o viata predestinata a fi plina de placere si lipsita de orice griji materiale. Acest lucru trebuie sa admiteti ca este cel putin socant, intr-o lume in care scopul toturora era cel de a acumula bogatie, fericire si placere. Totul incepe de aici.
In peregrinarile sale suspecte, ex-printul viziteaza o groaza de mistici care erau la moda pe vremea lui, le urmeaza invataturile, le urmeaza calea, dar renunta pe rand la fiecare, deoarece considera ca nici una din invataturile lor nu este cu adevarat buna, nu este ceea ce cauta sau mai degraba intuia el ca trebuie sa fie. Dupa aceste aventuri, ex-printul cauta iluminarea in asceza. Se spune ca si-a jurat sa faca cel mai dur si mai odios post facut vreodata de o fiinta vie. In acest quest masochistic va fi insotit de cinci tipi cu care a calatorit, cu care s-a intalnit pe la misticii aceia unde cauta extazul si iluminarea mistica mai inainte. Probabil au fost clipe minunate acele tentative, dar vremurile bune au trecut, si un post dur este practicat timp de cativa ani. Ani de asceza dupa care, ca si pana atunci, Siddhartha isi baga piciorul in tot ce facuse, acceptand un bol cu lapte primit de la niste tzarani, si dandu-l peste gat socandu-si partenerii de chin. Cand au vazut acest sacrilegiu, ceilalti cinci l-au parasit, crezand ca el a facut o gresala oprindu-si asceza, si dand cu piciorul la ani intregi de post negru. Asadar, din nou viitorul Budha este din singur, si proabil cu nimic mai inteligent decat era in clipa in care a parasit palatul. Diferenta de intelepciune era doar in faptul ca acum, stia ca toate caile pe care le-a urmat au fost gresite, si eventual era in avantajul sau faptul ca si-a purificat trupul. Probabil era doar vorba de timp sau rabdare, iar el le-a avut pe amandoua, dar deocamdata asta nu avea de unde sa stie.
Apropo… Budha inseamna “cel trezit”, “cel iluminat”.
Astfel ex-printul Siddhartha Gautama, plimbandu-se prin paduri, traind de pe o zi pe alta, si ducand o viata extrem de simpla si necautand placere, atinge illuminarea. Illuminarea se produce in clipa in care Siddhartha Gautama statea sub un copac. Evident, nu copacul I-a adus acestuia iluminarea, dar are rolul de simbol. Baza acestei performantze, a illuminarii, este meditatia - lucru practicat si de budisti in ziua de azi, si totodata unul din fundamentele si bazele practice ale budismului.
Ulterior, ex-printul devenit Budha, se intalneste cu cei cinci fosti tovarasi, care instantaneu il recunosc pe acesta ca Budha (cel iluminat, cel trezit) si il urmeaza pana la sfarsitul vietii sale.
Buddha a calatorit si a predicat pana la sfarsitul vietii sale, fiind urmat permanent de tot mai multi discipoli, care l-au insotit pana in clipa mortii, moarte pe care acesta si-a anticipat-o. A murit la 80 de ani, predicand, si vorbindu-le tuturor, cuvinte care se pastreaza si astazi. Pe scurt ar fi vorba de niste cuvinte de incurajare, mai apoi a spus ca nu exista nici o invatatura ascunsa, secreta, si tot ce a stiut si stie a impartasit cu discipolii si cu oamenii are l-au urmat si I-au ascultat vorbele, a mai zis ca moartea este inevitabila pentru toti caci corpul e supusdescompunerii, dar lantul reincarnarilor sale a fost rupt si dupa moarte va intra in Nirvana, si diferite alte chestii mai mult sau mai putin importante.

Invataturile lui si faptele sale de dupa “trezire” au fost adunate in niste carti numite Sutre - adica Scripturi in limba sanscrita. Aceste Sutre formeaza un fel de “biblie” sau “coran” al budistilor, fiind fundamentul religiei budiste. Exista mai multe Sutre, reprezentand invataturile din diferite perioade ale vietii lui Budha structurate dupa oareacare criterii bine gandite. Iata un exemplu:
“Ce minunat! Acum vad cum toate fiintele constiente, de oriunde, poseda intelepciunea si virtutile celor iluminati, dar din cauza conceptiilor false si atasamentelor materiale nu reusesc sa vada asta.” Acestea sunt cateva din cuvintele lui Buddha. “Calea lui Buddha este ca toti sa devina ei insisi Budha, ei insisi sa atinga iluminarea si sa fie asemeni lui, iar puterea si calea este in ei. Fiecare poate deveni un iluminat.” - extras din Lotus Sutra.

Meditatia nu este ceea ce noi occidentalii intelegem sau avem impresia ca intelegem. Meditatia nu presupune un efort, desi la urma urmei e vorba de autodisciplina. Pentru multi oameni auto-disciplina implica un effort imens, mult mai mare decat cel al disciplinei - caci este intodeauna mai usor sa gandeasca altii in locul lor insisi.
Meditatia nu este gandirea asupra unui lucru, obiect, subiect, gand sau idee, ci dimpotriva, este insasi golirea mintii de orice lucru, obiect, subiect, gand sau idee! Poate suna paradoxal pentru multi dintre noi, dar se pare ca, gandirea nimicului poate aduce illuminarea; si asta deoarece lumea noastra e considerata doar o iluzie. O iluzie reala, dar totusi... o iluzie - acesta e fundamentul multor religii sau curente religioase estice. Meditatia sta la baza mai multor practici orientale care pentru neinitiati pot fi considerate deviatii, sau derivatii ale hinduismului, or budismului. Este vorba de Zen, Yoga, Taoism si multe altele. De asemenea, meditatia este una din esentele artelor martiale, deoarece este vorba de autodsiciplina. Acum ca am spus asta cu "Karatele", sa nu va ganditi la nimic stupid. E pe bune!

Ceea ce noi am putea numi “biserica budista” sunt templele, stupele sau pagodele. In temple viitorii calugari budisti isi daruiesc viata lui Budha. Este un termen cam trivial aceasta “daruire”, la urma urmei fiind vorba de urmarea unei cai pe care viitorul initiat o alege de buna voie, si nu de o predare neconditionata. Templele acestea exista pentru a facilita calea, dar totodata pentru a opri oamenii de la a o practica. Daca multi ar calatori ca in trecut, fiind pusnici solitari, cersind mancare in numele iluminarii, tot sistemul s-ar duce de rapa. Multi oameni s-ar moilipsi de la intelepciunea calugarilor acestia, si ar vrea sa urmeze si ei calea, iar asa regele nu ar mai avea armate, supusi, servitori si sclavi, caci toti ar lasa totul in urma si ar traii liberi. Dar regele fiind cu un pas in fata mai destept, a construit aceste temple, si traditia s-a pastrat.
Budha, printre invataturile sale, ne spune si cum trebuie un om care urmeaza calea lui, trebuie sa ceara de mancare. El invata o forma de cersit inteleapta si civilizata, total diferita de ceea ce ne este dat sa vedem noi pe strada. Dar revenind la problema initiala - cine alege aceasta cale, va pierde aproape orice contact cu familia lui, cu cunoscutii sau prietenii lui, si va trai in simplitate, lipsit de dorinte, cautand o viata intreaga illuminarea care apare prin meditatie; pentru a rupe lantul reincarnarilor si pentru a intra in Nirvana - o stare de fericire absoluta, in care nu exista bine, rau, dorinte, pasiune, nefericiri, regrete, ci doar un echilibru minunat - pe scurt, paradisul. Unii ating aceasta stare, altii nu. Este o cale pe care o alegi, dar ca intodeauna, nu exista nici o garantie, niciodata.

Illuminarea lui Budha este un lucru incontestabil. Este vorba de o fericire interioara pe care acesta a atins-o. O trezire. Desi aceasta nu ii conferea nici o putere supranaturala, toti oamenii din jurul lui simteau ca el este un iluminat, ca a atins un plan superior al constintei. Este exemplul intoarcerii lui in umanitate, cand a inceput sa arate calea. Cand s-a intors a fost intalnit de 2 oameni, un barbat si o femeie, la o fantana, care imediat ce l-au vazut s-au inchinat in fata lui. De asemenea multi alti “cautatori ai absolutului” l-au recunoscut din prima clipa ca fiind un maestru, si apoi l-au urmat pana la moarte, ascultandu-I invataturile.

Ca orice iluminat, Budha a inceput sa aiba discipoli, iar prin actiunile si predicile lui dadea exemple care sunt acum fundamentul teoretic si totodata practic al budismului. Precum Isus, a facut din insasi viata lui un exemplu, aratand o cale prin actiunile si faptele sale. Printul Siddhartha Gautama este el insusi Budismul, iar viata si exemplele sale sunt calea. El nu a cerut niciodata sa fie urmat, nu a afirmat ca ar fi divin sau ar avea puteri divine, el pur si simplu a fost urmat.
Esentza budismului este usor desprinsa din una din “predicile” lui. Dincolo de pildele intelepte, parabole bine gandite, exemplele teoretice, clasificari, structuri, adevaruri, iluzii, moralitati sau principii etice, voi prezenta un exemplu mai practic al invataturii sale, care dealtfel reprezinta intocmai Intelegerea esentei lui Budha.
Budha fiind inconjurat de discipolii sai, ii se pune o intrebare existentiala, de genul, “Care e sensul vietii ?”. Raspunsul lui Budha a fost…. a fost oarecum ciudat. El a luat o floare de lotus in mana, si a privit-o. Toti asteptau raspunsul, dar el privea floarea. Doar unul din discipoli a inteles.
Acuma probabil ma veti intreba pe mine ce a vrut omu asta sa zica. Daca vorbele ar folosi, v-as spune. Dar sincer, mi-a placut mult raspunsul lui!

Budhismul este mai putin decat o religie, dar mai mult decat o simpla cale. La urma urmei fiecare religie e diferita si are unicitatea, farmecul, frumusetea si defectele ei. Daca budismul implica o mare atractie pentru noi occidentalii, aceasta vine din doua motive. Primul ar fi exotismul si fascinatia departarii, imaginea idilica pe care o avem asupra unor lucruri pe care nu le cunoastem, iar al doilea si cel mai important - este faptul ca budismul nu este o religie in adevaratul sens occidental al cuvantului; si asta doar pentru ca ea nu a fost integrata in sistemul politic si social. Budismul nu are nici o legatura cu societatea sau politica poporului in care exista ca practica religioasa, si asta este o diferenta fundamentala intre culturile vestice sau ale orientului mijlociu, si cele asiatice. Toata frumusetea si atractia religiilor asiatice sta in detasarea lor fata de sistem, si de aici puritatea lor. Cand sistemul atinge ceva, totul este murdarit.
Un exemplu de murdarire a misticismului ar fi Confucianismul, unde un oarecare intelept, mai mult filosof decat mistic, numit - ati ghicit - Confucius , incearca sa creeze un sistem religios, un fel de cale de mijloc intre imparati si zei, pamant si cer, trairi sociale si trairi individuale. Este un compromis, dar din Confucianism lipseste trairea mistica, de aceea nu este o religie in adevaratul sens al cuvantului. Toate religiile fundamentale implica la un moment dat trairea mistica, in special cea a initiatorului.

Budismul ofera ceva ce exista in toate religiile - disciplina, valori si directive dupa care cineva isi poate ghida viatza. “Poruncile” budismului, daca am putea sa le numim asa, sunt sa nu distrugi nici o creatura vie, sa abandonezi toate placerile senzuale, calitatile malefice, si totodata bucuria si tristetea. E o simplificare brutala, dar e vorba de o imagine de ansamblu, si nu de un studiu aprofundat al problemei.
Desi Budha a spus totul clar, si chiar in ultima clipa a vietii a spus ca nu exista invatatura ascunsa; budismul s-a impartit in diferite curente, fiind urmat in mod diferit in locuri diferite. Asimilarea lui a fost diferita, deoarece nu era compatibil cu sistemul existent in acel moment in locul sau regatul respectiv. Sunt cunoscute mai multe secte budiste. Aceasta diversificare este specifica tuturor marilor religii.

In unele temple budiste, calugarii practicau artele martiale, mai mult pentru a-si imbunatati autodisciplina. Dar asta nu I-a oprit in trecut sa mearga in razboaie, si sa-si castige rangul de trupe de elita ale imparatilor. Secretul puterii lor, pe langa autodisciplina si abilitate de lupta, era lipsa fricii de moarte, ei neretragandu-se niciodata! Este cumva contrar principiilor budiste, dar nu oricine e pregatit sa urmeze calea pana al capat. Este un exemplu de pervertire a puritatii, exemple care vor fi si vor exista peste tot, intodeauna, indiferent de crez, de panteon, teorii filosofice, religioase, sau coduri morale.

:: Intro :: Islamul :: Budismul :: Hinduismul :: Linkuri ::