Islamul

Umbrele unei caravane in desert, luxul si prosperitatea sultanilor, arabi in mijlocul oraselor inchinandu-se spre Mecca, bazaruri colorate, si oameni imbracati in alb purtand turbane, pelerinaje impresioante, soarta, determinism. Maktub. Un cer instelat, o corabie in lumina apusului, liniste, pace, bogatie si armonie.
Sau probabil… studenti proclamand revolutii si desemnand vestul ca fiind Marele Satan. Petrol, razboaie, talibani, Jihad. Executii publice, terorism. Sinucideri in numele lui Allah.
Islamismul. Ce imagine avem noi despre cultura islamica, si ce sentimente ne trezeste cuvantul Allah sau Mahommed? Vom afla in curand mai multe.

Islam’ul este un cuvant arabesc si inseamna a se supune, a asculta, a fi docil. Simplu si clar in aparenta, dar cum veti vedea in continuare, firea umana adora sa complice lucrurile.

Mohammed este profetul lui Allah
El este consideret a fi ultimul profet trimis pe pamant de catre Allah, care - by the way, este un fel de echivalent al Dumnezeului crestin. Acest Mahommed ar pretinde ca ar fi primit viziuni de la Arhanghelul Gabriel, care l-a indemnat sa scrie Coranul, si sa unifice triburile arabe - ceea ce ulterior a si facut.
Triburile arabe isi manifestau credinta la vremea aceea pintr-un fetishism exraordinar. De exemplu mulgeau o capra pe o movila de nisip, si apoi se inchinau movlei. Erau oameni credinciosi de felul lor, si aveau ca oricare alte popoare o atractie spre misticism, dar cultura lor era zero la acest capitol, asadar au fost nevoiti sa improvizeze. Ritualul prezentat mai sus e un exemplu, dar obiceiul acesta diferea de la trib la trib. Conceptul de Allah exista dinainte de a aparea Mahhomed, si toate aceste triburi intuiau existenta acestui Allah - dumnezeu unic, absolut, atotputernic si inconiscibil naturii umane. Mohammed avut o viata destul de interesanta, in care a acumulat diferite invataturi, in special din religia crestina si cea iudaica - lucru ce se oglindeste cu usurinta in lucrarile lui urmatoare. Dealtfel multi considera islamismul o secta a crestinismului, pornind de la numarul mare de similitudini si imprumuturi luate din invataturile crestine.

Coranul este o carte destul de plictisitoare, inafara cazului in care e citita direct in limba araba, caz in care veti observa ca versurile rimeaza. O oarecare intelepciune ar fi ascunsa in aceste versete, care nu au intodeauna un sens clar, decat atunci cand sunt desprinse din context - a se vedea faimosul "Imparte-ti credinta cu sabia!". Tocmai aparenta lipsa de profunzime a Coranului, evident, pentru cei neinitiati, a transformat aceasta carte sfanta intr-un eficient mijloc de control al legilor, a religiei deci practic - al societatii islamice. Societatea Araba nu trebuie confundata cu societatea Islamica, desi multe tari Arabe sunt defapt tari Islamice.

Chiar daca islamul presupune supunere si credinta numai in Allah, totusi el poate fi inteles si ca supunere fata de Mohammed si in calea aratata de el, intrucat DOAR el, in calitatea sa de trimis al lui Allah, constituie cea mai sigura si de incredere sursa de cunoastere a vointei si legilor lui Allah. In aceasta ordine de idei, se poate arata ca nu este musulman cel care nu vrea sa-l recunoasca pe trimisul lui Allah pe pamant, pretextand ca el crede direct in Allah, fara intermediari - iar de aici apar toate celelalte complicatii sociale.
Pe cand in tarile crestine s-a realizat in ultimele secole o oarecare detasare a bisericii fata de sistemul politic, in tarile islamice legatura aceasta este inca mult prea stransa.
Rolul de lider al bisericii islamice ii revine urmasului lui Mahomed pe pamant, care poata titlul de Imam. Este un fel de Papa al Islamului, dar evident, nu e recunoscut de catre toate curentele islamice. Fundamentalistii considera Ayatollahul ca fiind intermediarul dintre Allah si oameni. El are rolul si abilitatea de a rastalmaci Coranul mai bine decat toti ceilalti, deoarece (ati ghicit) el este urmasul lui Mahomed pe pamant. Totusi, ar fi o mica problema. Urmasul acesta nu are neaparat o legatura de sange cu profetul, sau rudele sale (asa cum se afirma), si nici macar cu a prietenilor de familie ai profetului, ci mai degraba e schimbat in functie de timp si imprejurari - evident pe criterii politice. E de inteles - cateodata o armata castiga, alta pierde... la urma urmei e vointa lui Allah. Un om are putere si se autoproclama urmasul lui Mahomed, din motive simple, logice si clare - este iarasi vointa lui Allah... Dar eu tot stau si ma intreb ca prostul, ce rol mai are Mahomed in toate chestia asta?

Momentan doua fractiuni islamice isi disputa prin violentza, descarcari de nervi si arme dreptul la aceasta succesiune. Este vorba de Shi'ti si Sunni'ti, care in numele aceluiasi Alah incearca sa-si impuna punctul de vedere. Personal, eu cred ca pe Alah, problema asta il amuza.
Suni’tii par a fi un grup moderat, pe cand Shi’iti sunt cel mai radical grup islamic. Shi’itii afirma ca isi trag descendenta din insusi profetul Mohamed, si afirma ca doar o ruda de sange care se trage din acesta are dreptul de a fi liderul islamului. Acest grup fundamentalist a luat puterea in Iran, dar simpatizantii principiilor lor se intalnesc in mai multe tari islamice, generand un permanent focar de izbugnire a razboiului civil.
Ar mai fi un al treilea grup, Sufi’tii. Acestia prefera sa urmeze calea islamului aderand la misticism, in loc de supunerea rece fata de legi si islamismul formal. Evident, ei cauta o cale superioara, de aceea nu prea sunt bagati in seama, si nu multa lume din afara islamului stie de existenta lor. Ei nu se amesteca in politica, ci mai degraba il cauta pe Allah in felul lor, cauta sa urmeze calea lui.

Fundamentele religiei islamice
Coranul e o carte lunga, si cei ce-l interpreteaza complica lucrurile si mai mult. Dar Mamomed a facut lucrurile simple pentru cei ce nu au de gand sa citeasca tot Coranul de la inceput pana la sfarsit. Asadar el a redus fundamentele practice ale religiei islamice la cinci:
1 - Tashahhud - acceptarea faptului ca nu exista alt dumnezeu in afara lui Allah, iar mahomed este profetul sau.
2 - Salat - rugaciunea rituala facuta de 5 ori pe zi, cu fatza inspre Mecca.
3 - Zakat - sa se dea pomana saracilor.
4 - Saum - Postul. Abstinenta de la macare si bautura de la rasarit pana la apus in luna Ramadanului.
5 - Hajj - O calatorie la Mecca, macar o data in viatza.

Alte chestii mai putin oficiale dar in mare, acceptate ca “porunci” de catre musulmani, ar mai fi evitarea carnii de porc, abtinerea de la jocurile de noroc, abstinenta de la alcool. De asemenea barbatii si femeile sunt obligati sa se imbrace dupa niste anume reguli distincte.

Teoretic respectarea celor cinci fndamente ar fi suficienta pentru orice musulman spre a ajunge in paradisul promis de Allah, dar in cazul practic, chiar Mohmed ne spune ca pana la urma doar Soarta determina acest lucru, totul putand fi pierdut sau castigat in ultima clipa. Unii oameni vad in asta un determinim rece, si cred in soarta care deja le este scrisa, altii vad in acest lucru o oportunitate. Pentru Islamici, in comparatie cu credintele Crestine, liberul arbitru joaca un rol minor in mantuire, totul putandu-se reduce la un determinism divin. La urma urmei, nimeni nu are o reteta clara a mantuirii, si nimeni nu poate fi convins ca paradisul va fi al lui dupa moarte, iai acest lucru e acceptat de toate marile religii, si intuit de toti oamenii deschisi la minte.

Paradisul Islamic
Are 7 etaje, sau 7 nivele. In cel mai sus, evident, placerea este cea mai mare. Este un loc in care curge lapte si miere. Este un loc de eterna desfatare a simturilor, muzica frumoasa, perne moi si de matase, covoare persane mari si pufoase la atingerea carora tresare piciorul de placere, si la privirea carora se imbata ochiul de frumusetze. Mancaruri alese, si multe altele. NU se bea alcool in paradis, acesta fiind contrar principiilor Islamice. Cei alesi au fiecare (atentie!) un harem de 1000 de tinere fecioare. Partea amuzanta este ca acele fecioare, raman permanent fecioare. De aici ma intreb - au dreptul sa aiba contacte sexuale sau nu? Si daca au, care e logica, si mai mult de atat - unde e placerea?

Crestinism vs Islamism
Aparenta violentza a Islamului, in raport cu celelalte culturi si religii isi are radacinile in insasi fundamentele sale istorice, dar nu si religioase.
Ruptura intre Crestinism si Islamism se produce chiar in clipa fondarii acestuia. Isus a atins culmea popularitatii in perioada in care a predicat in fata a 5000 de oameni, si a facut minunea cu painile si pestii. Atunci Galileenii au vrut sa-l faca regele lor, primindu-l ca pe un rege la intrarea in Ierihon, dar Isus a refuzat oferta oamenilor, la fel cum a refuzat dinainte de asta oferta pe care I-a facut-o diavolul in desert - cea de a fi stapanul lumii. In final, Isus a ales calea crucii. Contrar acestei actiuni, cand Mahhomed a suferit persecutia de la Mecca, orasul Medina I-a oferit un tron, o armata si un regat. Mahommed a spus DA acestei oferte.
O alta diferenta majora ar fi negarea demnitatii pe care biblia crestina o ofera femeilor. De asemenea islamistii vad in casatorie si sex doar procreatie, in copii o masura prin care e judecata barbatia si averea, iar ideea de iubire abia daca este pomenita in Coran.

Totusi am fi ipocriti daca i-am judeca pe musulmani pentru aceste lucruri care in aparentza par bizare, ostile sau contraproductive. Nici noi crestinii nu suntem straini de de compotamente deviante. Sa ne amintim de anul 1054 cand s-a produs schisma intre biserica imperiul Roman de apus si bisericile imperiului Roman de rasarit, degenerand in ceea ce numim astazi catolicism si orctodoxism, si totodata in prapastia diplomatica intre regatele europei de atunci, care ulterior au permis o mai mare degenerare a umbrei fostului imperiu, si in viitor cucerirea definitiva a Constantinopolelui de catre musulmani, iar si mai tarziu - cresterea influentei Rusiei si cancerul ei pe care intodeauna a reusit sa-l rasfranga asupra europei de rasarit. Desi afirmam ca diferentele nu sunt majore, daca am avea un motiv ne-am bate intre noi crestinii precum o fac acum arabii intre ei.
De asemenea cruciadele nu au fost intodeauna o forma de aparare impotriva fanaticismului Islamic.
Aceste lucruri trebuie coniderate un natural fenomen social, deoarece aparitia sectelor si derivatiior religioase, nu este decat o forma de manifestare a dorintei de diversificare. Totusi, despicand firul in patru, se pierde din esentza. Dar masele nu vor tine niciodata cont de esenta lucrurilor, asa cum intodeauna ati putut observa.

Jihadul
Mai apoi ar fi necesar de mentionat Jihadul, deoarece acest cuvant apare des pronuntat pe la televizor in senzationalele stiri pe care in fiecare seara noi le urmarim. Fie crestini, fie musulmani, majoritatea au impresia ca "JIHAD" inseamna razboi sfant. Jihad nu inseamna razboi sfant, ci mai degraba reprezinta o cale individuala, un quest spiritual al fiecarui musulman. O misiune solitara.
Prin Jihad se poate intelege folosirea tuturor energiilor si resurselor pentru a stabili sistemul islamic de viata, pentru a obtine favoarea lui Allah - de aici impresia ca aici ar fi vorba de Razboiul Sfant, gresala evidenta, in context find vorba de individ si nu de societate. Jihad este un cuvant arab care Inseamna sa Iti incerci propria limita. Este un proces continuu. In prima sa faza un musulman Invata sa-si controleze propriile sale dorinte si intentii rele. El trebuie sa ne straduiasca din greu pentru a atinge aceasta. Acest Jihad este Inauntrul indivizilor si este baza Jihadului profund, adica stabilirea Maruf (drept) si inlaturarea Munkar (rau) din vietile indivizilor si apoi din societate.
Astfel, indivizii sarind etapa cea mai importanta - curatarea raului din sufletele lor, s-au apucat sa curete raul direct din societate. Un fel de - "A spala paharul pe dinafara". Rezultatele se vad incepand cu sistemul lor juritic. Este inadmisibil ca in mileniul trei, popoare civilizate sa se gideze dupa un cod etic si moral ce dateaza din secolul 7. Eu personal, le urez in continuare succes in aplicarea legii, desi e putin socant sa omori un om cu pietre in piatza doar pentru ca s-a tras cu alte femei, unde - ironia este ca musulmanii pot avea pana la patru neveste.
Apropo, termenul de "Intifada" se apropie mai mult de ceea ce musulmanii numesc Razboi Sfant.

Musulmanii experimenteaza acum ceea prin ce crestinii au trecut acum cateva sute de ani. Urmarind aceasta analogie am putea spune ca ei vor fi trecut aceasta etapa in clipa in care sistemul lor politic va fi desprins de cel religios. Daca acum cateva sute de ani crestinii faceau cruciade in numele lui Dumnezeu, sau Papa prntr-o excomunicare putea da jos un rege, fiind dealtfel un fel de rege al regilor; la fel musulmanii se bat acum in numele lui Allah, si nu demult Imamul putea rasturna un sultan printr-o fatva (un fel de decret religios).
Privind intr-o perspectiva mai larga, este incontstabila asemanarea intre toate marile religii, care nu sunt decat niste formule sociale, sau mai bine zis niste institutionalizari ale instinctului religios existent in fiecare individ.

Islamismul si religiile in general sunt o problema mai complexa decat incerc eu sa o prezint aici, dar la urma urmei, problemele vin intodeauna din mediocritatea indivizilor, lipsa educatiei, indoctrinarea lor. Ma refer la ADEVARATELE probleme, si anume la consecintele nefaste pe care le poate avea religia asupra societatii umane, si indivizior din care ea este compusa. Epitetele sunt prea sarace pentru a desemna pur si simplu - prostimea. Nu e vina musulmanilor, nu e vina crestinilor, nu e vina divinitatii - e doar vina omului care, neavand suficienta integritate, are nevoie de societate spre a se ghida, spre a exista, spre a primi un sens in aparentul nonsens al realitatii. Indivizii care se simt goi pe dinauntru, se simt pierduti in existenta ca intr-un ocean, cauta sa se prinda de ceva, sa se indentifice cu ceva, sa dea un sens existentei lor - iar pentru acestia exista intdeauna religiile, reprezentate de biserici, si controlate de oameni.
Si totusi sunt unii indivizi care au ales o alta cale.
"...caci larga este poarta care duce spre piere, si stramta este calea ce duce spre mantuire." Iar asta zicea Iisus, ulterior fiind rastignit de prostimea pe care incerca sa o educe.
Asadar, cand ti se va spune sa alegi, tu ce vei alege? Esti cu societatea, sau impotriva ei? Sau poate ca, oricum, n-ai inteles nimic din toate astea. Sincer sa fiu, mie putin imi pasa. Ce crezi? Lui Alah ii pasa?

:: Intro :: Islamul :: Budismul :: Hinduismul :: Linkuri ::